Personalități reghinene

Patriciu Barbu a fost inițiatorul și directorul executiv al Băncii „Mureșiana”, prima instituție de credit românească din județul Mureș-Turda, înființată la 29 octombrie 1885.

S-a remarcat în activitatea de animator cultural, desfășurată mai ales în cadrul Astrei.

A făcut parte din delegația Memorandiștilor de la 1892, care s-a deplasat la Viena pentru a-i înainta împăratului istoricul act.

Florea Bogdan, absolvent în 1899 al Politehnicii Regale din Budapesta cu rezultate excepționale, a fost declarat “inginer universal”.

În anul 1902, Florian Bogdan a deschis un birou tehnic privat la Reghin, iar în perioada premergătoare războiului, împreună cu alți intelectuali a organizat la Reghin banca “Cerbul”.

În 1919 a fondat Școala de Băieți, astăzi Liceul Petru Maior, punând astfel bazele primului liceu românesc la Reghin.

O parte din reședinţa inginerului a devenit în 1912 sediul Băncii Populare „Cerbul”, apoi în 1923 o aripă a imobilului a fost transformată în prima Tipografie Populară românească din oraş, unde, pe lângă diversele tipărituri, s-a editat şi săptămânalul “Glasul Poporului”, prima gazetă românească din ţinutul Reghinului, a cărei colecţie se află în arhivele Academiei Române, de la apariţia sa din 1923 şi până la încetare în 1931.

La terminarea războiului, Florea Bogdan a fost desemnat parlamentar în primul Parlament al României reîntregite, pentru foarte scurt timp fiind chiar Prefect al județului.

La 1 Decembrie 1918, la Unirea Transilvaniei cu România, printre cei care s-au implicat în această acțiune politico-militară s-a aflat și Florea Bogdan.

Alexandru Ceuşianu a fost scriitor, animator cultural și jurist, dedicându-și întreaga sa viaţă binelui public.

Intrând în politică, a ajuns deputat în Cameră şi membru al comisiei parlamentare de politică externă.

Pe plan istoric, a lăsat Reghinului o lucrare valoroasă: „Vremuri de osândă — Revoluţia din 1848/49 din perspectiva unui orăşel ardelenesc” (1934).

A desfăşurat o bogată activitate pe plan literar, publicând proză, poezie, teatru şi articole de critică literară. Amintim romanul „Cremene” și poemul dramatic „Craiul munţilor”, jucat la Teatrul Naţional din Cluj în anul 1936.

După 1945, a fost întemniţat politic, iar după eliberare şi-a continuat activitatea ca profesor la Şcoala profesională din Reghin. Ultimii ani ai vieţii şi i-a petrecut la Sibiu, funcţionând ca jurist.

Născut într-o familie de farmaciști, bunicul său Hugo și tatăl său Ernst fiind proprietarii fostei farmacii Vulturul de pe str. Mihai Viteazu, s-a stabilit în Germania în anul 1941, lucrând în administrația bavareză a pădurilor între anii 1945 și 1968.

A întocmit numeroase lucrări referitoare la istoria Reghinului, multe rămase în manuscris și păstrate în arhiva transilvăneană din Gundelsheim.

Și-a realizat studiile la Cluj și Padova, fiind sprijinit de Gaspar Bekes, consilierul principal al principelui Ioan Sigismund. Între timp Ștefan Báthory devine rege al Poloniei (1575), iar Bekes împreună cu Gyulai trec în slujba acestuia în 1577, Gyulai devenind Secretar regal.

La 8 aprilie 1584 primește de la Ștefan Báthory posesiunea de la Apalina și începând cu anul următor construiește aici un conac. În 1584 i se acordă cu drept de proprietate niște vii de la Reghin, toate aceste donații fiind recompensa pentru serviciile aduse regelui Poloniei.

Gyulai a facilitat tipărirea primelor cărți românești de către Diaconul Coresi. Scrisoarea politică către G. Sibrik, căpitanul Oradiei, va primi rangul de politică de stat în timpul lui Gabriel Bethlen și a celor doi Rákóczi în secolul al XVII-lea. Aceasta a fost citită în fața tuturor noilor căpitani ai Oradiei cu ocazia introducerii lor în funcție până la căderea cetății din 1660.

Supranumit „Jacob Grimm al ardelenilor”, începând cu primăvara anului 1849 Haltrich ocupă postul de profesor la Școala din Deal de la Sighișoara, devenind în timp rectorul liceului, iar din 1872 intră în serviciul bisericesc la Șaeș.

Opera sa vastă este dedicată studiilor de folclor, de istorie a limbii și nu numai. Primul său volum tipărit a fost „Deutsche Volksmärchen aus dem Sachsenlande in Siebenbürgen” (Basme populare germane din țara sașilor, Transilvania) în anul 1856 la Berlin.

În anul 1857 a participat la adunarea generală a „Verein für Siebenbürgische Landeskunde” (Societatea pentru cunoașterea Transilvaniei), ținută la Reghin, prezentând lucrarea: „Zur Geschichte von Sächsisch-Regen seit den letzen hundert Jahren” (Istoria orașului Reghinul Săsesc în ultimii o sută de ani), considerată prima monografie a Reghinului Săsesc.

Din luna iulie 1925, Ioan Popescu va semna ca primar toate actele emise de primăria orașului. Fiind un apropiat al casei regale, a fost administratorul domeniului regal de vânătoare Gurghiu-Lăpușna și s-a ocupat de formarea regelui Mihai ca vânător.

La 30 septembrie 1938 Ioan Popescu este reinvestit ca primar pentru următorii 6 ani.

Deciziile, hotărârile, rapoartele și dările de seamă purtând semnătura primarului între anii 1925-1940 dovedesc implicarea lui Ioan Popescu în toate sectoarele vieții urbei: economic, administrativ, social, cultural, educațional, edilitar-gospodăresc.

Bătrân, bolnav, părăsit și uitat pe nedrept a murit la Reghin în anul 1981, fiind înmormântat în cripta familiei din cimitirul de pe strada N. Bălcescu.

Compozitor de renume mondial, născut la Reghin, este absolventul cursurilor Conservatorului din Leipzig și ale Academiei de Muzică din Berlin.

În 1947 a fost numit director al Conservatorului din Rostock, iar în 1949 devine profesor de compoziție la Conservatorul din Berlin.

Opera sa cuprinde o varietate de genuri: muzică de cameră, lieduri, cantate și opere. Renumele mondial i l-au adus două opere inspirate de romantismul lui Brahms, Prometheus și Bergwerk zu Falun (Mina din Falun). A creat și opere cu puternice accente critice la adresa șovinismului și a naționalismului: Genesis și Jüdische Chronik (Cronica evreiască).

Pentru valoroasa sa creație muzicală a fost ales membru al Academiei de Muzică a Republicii Democrate Germane.

Născut într-o veche familie de meșteșugari, Gustav Rösler devine profesor al Gimnaziului german din Reghin, stabilindu-se ulterior la Brașov ca profesor la Gimnaziul Honterus.

Alături de activitatea didactică a avut și preocupări istoriografice încă din vremea când era profesor la Reghin. Ca subiecte a abordat trecutul Reghinului și colonizarea sașilor în Transilvania.

Abia la un deceniu după moartea sa i se publică lucrarea „Zur Geschichte der Stadt Sächsisch-Regen (Reen) und ihrer sächsischen Umgebung bis zum Aussterben der Arpaden, Köln-Graz, 1968 – în care susține că sașii au venit în jurul Reghinului pe la anul 1100, invocând argumente toponimice – teorie contestată de alți istorici.

În 1929 primește funcția de inspector școlar al Bisericii Evanghelice din România. A avut legături cu Nicolae Iorga, fiind invitatul istoricului la cursurile de vară de la Vălenii de Munte, propunându-l pe Rösler pentru postul de referent școlar în guvernul pe care îl va conduce.

Este numit paroh în Reghinul Maghiar (august 1785), apoi instalat în funcția de protopop al Gurghiului și inspector al Apalinei și până la plecarea sa la Buda în 1809.

Opera sa ilustrează idei precum originea, anterioritatea, romanitatea, continuitatea, latinitatea.

Nu a întârziat să se implice în construirea și dotarea bisericilor și școlilor din protopopiatul său, în mișcarea politico-națională încununată cu Supplex Libellus Valachorum.

Absolvă gimnaziul greco-catolic în anul 1891 cu calificativul „eminent”. Urmează apoi Facultatea de teologie a Universității din Budapesta (1891-1895). Este hirotonit preot la Blaj, la 15 noiembrie 1896, de mitropolitul Victor Mihalyi de Apșa.

În decembrie 1905 a fost numit paroh și protopop al Districtului (protopopiatului) Reghin. Aici devine unul dintre principalii animatori ai vieții culturale românești.

În 1907 devine membru fondator al Despărțământului Reghin al ASTRA, plătind taxa de 40 de coroane. A fost membru al Societății pentru crearea unui fond de teatru român.

În anul 1938 a fost decorat cu Ordinul Ferdinand în grad de Cavaler.

Din 1934 este trimis de către Mitropolitul Vasile Suciu la Institutul „De Propaganda Fide”, obținând în anul 1940 titlul de Doctor în Teologie. La 14 octombrie 1945 a fost numit în funcția de paroh și protopop greco-catolic al Reghinului.

Scoaterea în afara legii a Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică a însemnat multe arestări de scurtă durată și o perioadă în care Alexandru Todea a trăit practic ascuns printre credincioși. În acest timp, la data de 19 noiembrie 1950 a fost consacrat ca Episcop de Cezaropolis.

În urma unui „proces” din 1952 a primit o sentință de condamnare la moarte, comutată la munca silnică pe viață. În cei 12 ani de temniță a fost purtat prin cele mai grele închisori comuniste. A fost grațiat după 14 ani de închisoare, întorcându-se la Reghin, dar sub stricta supraveghere a Securității.

Din anul 1986 a deținut funcția de Mitropolit al Bisericii Române Unite, iar ca semn de recunoștință, la 28 mai 1991, a fost numit Cardinal al Bisericii Catolice.

După terminarea studiilor, Ioan Harșia a fost angajat „practicant cu plată” la Tabla Regească din Târgu Mureș. Devine membru al Astrei din 1900, iar din 1907 membru fondator prin plata taxei de 40 de coroane și introduce o inovație în activitatea acesteia, și anume: înființarea agenturilor culturale și a bibliotecilor poporale în fiecare sat.

Este ales la 5 noiembrie 1918 secretar al CNR din Reghin. Ajunge senator în urma alegerilor din 1920. Renunță la activitatea parlamentară, fiind numit primar al municipiului Târgu Mureș (22 oct.1920-22 dec1922) - revocat din funcție datorită „delictului de calomnie”, apoi președinte al CJ – 1926-1929. Pentru întreaga activitate desfășurată a fost răsplătit cu ordinul Coroana României în grad de Ofițer și Medalia Meritul Comercial și Industrial clasa I.

În 1950 a fost arestat la vârsta de 78 de ani, anchetat și întemnițat la Gherla. Fiind bolnav și având vârsta înaintată, a fost eliberat în 1951, dar cu domiciliul forțat la Reghin. La înmormântare nu s-a acceptat niciun fel de participare, în afara membrilor direcți ai familiei. Mai bine de 15 ani, pe mormântul său nu s-a dat voie să existe nicio inscripție, deși era omul care luptase și semnase pe actul Marii Uniri.

Născut la Reghin, Augustin Maior a fost inginer, fizician, profesor și academician reghinean.

După anul 1900 se lansează în munca de cercetare cu multe lucrări în domeniul fizicii, iar în anul 1919, înființează la Sibiu prima școală de telefonie din Transilvania.

În luna noiembrie 1905 este angajat prin concurs inginer la Stația Experimentală a Poștelor din Budapesta unde, în 1906, a reușit să transmită simultan, pe o singură linie telefonică de 15 km, 5 convorbiri fără ca semnalele să interfereze.

Fundamentele teoretice ale telefoniei multiple au fost publicate în 1907 în revista „Elektrotechnische Zeitschrift” și apoi, în 1914, în lucrarea „The use of High-Frequency Alternating Currents in Telegraphy, Telephony and for Power Transmission” publicată în revista “The Electrician”.

Augustin Maior a fondat Școala de Fizică Teoretică de la Universitatea din Cluj, menținând un contact permanent cu marile idei ale timpului și având contribuții remarcabile în domeniile aflate în dezvoltare în Europa.

În 1937 este ales membru al Academiei de Știinte din România.

Născut la Reghin, învață la gimnaziul evanghelic, apoi deprinde dermatoplastia și va lucra ca preparator al diferitelor specii faunistice și ca priceput ornitolog.

Multă vreme laborant la Liceul Lucian Blaga Reghin, a fost fondatorul muzeului zoologic al Reghinului. Colecția muzeului cuprinde peste 7000 de piese muzeale, aici găsindu-se specii din America, Asia, Africa și Malaezia.

Ștefan Kohl a publicat peste 114 studii și lucrări de zoologie cu multe specii descrise științific în limbile română, maghiară, germană și olandeză, participând de asemenea la numeroase simpozioane tematice.

De asemenea, Ștefan Kohl a fost fondatorul fanfarei orașului din 1945, activând în orchestra simfonică a liceului.

A naturalizat cele mai importante trofee de urs, cerb şi râs vânate pe Valea Gurghiului de Nicolae Ceauşescu.

Ovidiu Bojor este un renumit farmacist și fitoterapeut român, membru al unor prestigioase academii şi societăţi ştiinţifice. Astfel, din 1984 este membru al Societăţii Naţionale de Geografie din Statele Unite ale Americii, iar din 2002, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România. Este deținător al titlului de Senior Honoris Causa, brevet acordat de către Forumul Președinților Patronatelor din România și al Diplomei de Merit Academic, acordată de președintele Academiei Române.

În 2002 a fost ales preşedinte al Patronatului PLANTA ROMANICA din cadrul UGIR-1903, calitate pe care o deţine şi în prezent.

Ovidiu Bojor este de asemenea expert al Națiunilor Unite pentru programele de dezvoltare industrială, participant la numeroase misiuni în Asia (India, Tibet, Nepal).

Titlul la care dl. Ovidiu Bojor ţine cel mai mult este acela de cetăţean de onoare al oraşului Reghin, oraşul în care s-a născut.

În ţară, a publicat — singur sau în colaborare — peste 30 (treizeci) de tratate de specialitate şi de cărţi de informare ştiințifică, precum şi câteva sute de articole în presa centrală.

Unul din marile proiecte ştiinţifice pe care le-a realizat dl. Ovidiu Bojor îl reprezintă cartarea Florei Medicinale din Carpaţi, căreia i-a dedicat nu mai puţin de 25 de ani. Metodologia elaborată în timpul acestei îndelungate operaţiuni a fost adoptată de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială şi recomandată ţărilor în curs de dezvoltare.

O notă aparte în biografia dlui Ovidiu Bojor o constituie activitatea de explorator: a condus patru expediţii ştiinţifice pentru explorarea florei medicinale din Himalaya; în 1985, a condus şi a sponzorizat prima expediţie româno-nepaleză în Himalaya; a participat la mai multe misiuni exploratorii în Afganistan şi în Africa (Ruanda, Tanzania, Uganda, Burundi şi Botswana).

Achiziţiile ştiinţifice şi ideile novatoare s-au concretizat în peste 40 (patruzeci) de brevete de invenţie, majoritatea aplicate în cercetare şi în producţie. Două dintre ultimele brevete au fost medaliate cu aur şi argint la Saloanele Internaţionale de Invenţii.

Născut la Reghin, se stabilește o vreme la București, devenind publicist, pedagog și istoric.

Scrie Történelmi dolgozatok-A magyar és a román nemzet-Națiunile maghiară și română. Cea mai cunoscută lucrare a fost Életem és emlékei 1828-1890, publicată la Brașov în 1890. S-a ocupat mult de problemele diasporei maghiare. A colaborat cu Vasile Goldiș la elaborarea unor manuale.

În timpul activității sale, a scris mai multe manuale școlare, discursuri, articole, precum și opera principală „Viața și memoriile mele” (1828-1890). În zilele noastre, în curtea bisericii reformate din Reghin există o statuie care-l reprezintă.

Eugen Virgil Nicoară, om de cultură și medic eminent, președinte al Despărțământului Reghin al “Astrei”, ctitor de așezăminte culturale și spitalicești, autor a peste 160 de lucrări științifice este considerat o figură proeminentă a culturii reghinene, probabil cea mai importantă personalitate reghineană din prima jumătate a secolului al XX-lea.

De numele său se leagă construcția unor edificii importante din oraș, precum spitalul local, Palatul Cultural, dar și alte monumente, precum și o bogată activitate publicistică. În 1923 este numit directorul spitalului din Reghin, apoi inspector sanitar general. În 1938 a fost numit prefect al județului Mureș.

Pe lângă broșurile medicale, a editat și o serie de alte lucrări în colaborare cu autori mureșeni, precum Vasile Netea, lăsând moștenire posterității un număr de 55 de caiete manuscrise, care au intrat în fondurile Bibliotecii Municipale Petru Maior din Reghin în anul 2003, fiind vorba de lucrări cu caracter literar, autobiografic, lucrări valorificate parțial în literatura apărută în ultimii ani.

După finalizarea studiilor, Bíró Donát și-a început cariera didactică în Reghin, fiind profesor la Liceul Pedagogic Maghiar, Liceul Nr. 2, precum și la Școala Generală Nr. 5.

Încă din tinerețe a început documentarea şi adunarea materialelor de istorie locală. Anii ’80 nu au fost foarte favorabili pentru editarea lucrărilor de istorie locală, dar în tot acest timp profesorul Bíró a continuat munca de cercetare. Schimbările de după 1989 au permis publicarea a circa 150 de articole de specialitate în diferite publicaţii: Művelődés, Népújság, a Hargita Népe, Szászrégen és Vidéke, Történelmi Magazin.

Cu publicaţiile sale este prezent de asemenea şi în culegerile de specialitate precum: Népismereti Dolgozatok, Maros megyei magyarság történetéből, Barangolás a Székelyföldön, şi Reghinul cultural. Cea mai mare parte a lucrărilor şi publicaţiilor sale se leagă de istoria Reghinului. Această istorie a fost prezentată în mai multe volume independente: Adalékok Régen monográfiájához. Tg. Mureş, 1993; A régeni magyarság művelődéstörténete. Nagykőrös, 1996; Szászrégeni kézműves mesterségek. Tg. Mureş, 2000; Szászrégen és vidéke. Tg. Mureş, 2006.

A fost premiat de mai multe ori: în 1992 locul III, acordat de Asociaţia Etnografică Kriza János – Cluj-Napoca, precum și locul al treilea acordat de Muzeul Etnografic din Budapesta.

A fost membrul Societăţii Maghiare de Cultură din Transilvania (EMKE), al Societăţii Muzeului Ardelean (EME), precum și membru în Ungarisch Historischer Verein Zürich. Drept recompensă pentru munca pedagogică, în 2005 Asociația Pedagogilor Maghiari din România a acordat lui Bíró Donátnak premiul Ezüstgyopár pentru întreaga carieră.

Profesorul și istoricul Bíró Donátnak, un om de foarte mare valoare s-a stins din viață pe 25 mai 2010 în Reghin, lăsând astfel un mare gol în rândul specialiștilor de istorie locală.

Kalabér Laszló a activat ca asistent la farmacia spitalului municipal Reghin, desfășurând în paralel o prolifică activitate științifică.

Pasiunea sa pentru ornitologie l-a purtat în excursii și expediții de cercetare, rezultatul fiind o colecție de 5000 de ouă; este cea mai complexă colecție de acest tip din sud-estul Europei.