Istoric oraș
Prima atestare documentară a Reghinului datează din anul 1228, când localitatea este menționată sub numele de Regun în legătură cu o donație de terenuri, într-o diplomă emisă de Regele Andrei al II-lea al Ungariei. În anul 1350 localitatea primește dreptul de a ține târguri săptămânale.
După ce în Reghin și împrejurimi are loc o primă colonizare a populației de origine germană, adusă din Bavaria de către regii maghiari, în anul 1427, Reghinul este amintit ca târg (oppidum). Rol definitoriu în devenirea orașului l-au avut breslele, atestate documentar încă din secolul al XV-lea.
Din punct de vedere urbanistic, centrul nu se dezvoltă în jurul bisericii evanghelice, ci pe locul de târg unde se aflau și tarabele comercianților.
La 1 ianuarie 1661, în cadrul Dietei Transilvaniei întrunite la Reghin, Ioan Kemény este ales principe al Transilvaniei. Un eveniment cu un impact major asupra urbei a fost Revoluția de la 1848-49 în timpul căreia a fost incendiat. Refacerea s-a realizat în primul rând în urma eforturilor populației locale, dar și cu sprijinul comunităților din orașele mari săsești și al Curții Imperiale, căreia orașul i-a fost fidel în timpul Revoluției.
Refăcut în urma dezastrelor din perioada revoluționară, Reghinul devine din nou un centru important, fiind ridicat la rangul de oraș liber regesc în 1863 cu dreptul de a trimite deputați în Dieta Transilvaniei.
În 1853 la Reghin s-a înființat o societate de plutărit, cu legături pe Mureș și Gurghiu, apoi apar primele fabrici de cherestea cu acțiune mecanică. Societatea de plutărit a fost, în ceea ce privește amploarea ei, cea mai importantă afacere din Reghinul Săsesc al acelei perioade, fiind cea mai puternică societate de plutărit din Austro-Ungaria până la 1908.
Reghinul se dezvoltă treptat, iar ca urmare a inițiativelor guvernamentale apar în oraș și primele bănci importante precum Banca Mureșeana (1885) și Banca Populară Cerbul (1912) cât și un număr important de firme cu capital privat. În perioada interbelică Reghinul devine un bun model de conviețuire interetnică și coexistență culturală a celor patru etnii: maghiari, germani, români și evrei.
După izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, bombardarea în 1944 a aerodromului de la Mociar și ca urmare a evoluției spre Vest a frontului antihitlerist, populația de etnie germană părăsește orașul. Migrația comunității săsești spre occidentul european a continuat încă o jumătate de secol. În prezent, Reghinul este cunoscut ca oraș al viorilor. Lutierii de aici folosesc vestitul lemn de rezonanță din Munții Călimani și Gurghiu, iar produsul muncii lor se face auzit pe toate meridianele lumii.
