Reghin - Orașul Viorilor
Atracții turistice
Despre
Reghinul este cunoscut în lume sub numele de Orașul Viorilor sau, mai nou, Noua Cremonă, denumiri pe care le-a primit datorită viorilor ce se fabrică aici.
În Reghin funcționează două fabrici de instrumente muzicale, dar și numeroase ateliere de lutieri iar marile săli de concerte din lumea întreagă răsună de acordurile instrumentelor create aici în "Orașul viorilor".
Producerea instrumentelor muzicale în orașul Reghin a început în anul 1951, când la Reghin a ajuns lutierul Roman Boianciuc cel care înființează în cadrul fabricii de prelucrare a lemnului din Reghin, o secție de instrumente muzicale, fiind singura secție de acest fel din țară, devenită în prezent Fabrica de Instrumente Muzicale Hora, prima fabrică de instrumente muzicale din oraș.
Venit din Bucovina, dar școlit la Praga, Roman Boianciuc este considerat cel mai dibace lutier român și fondatorul industriei lutiere din Reghin.
În 1965, la Festivalul Internațional „George Enescu” viorile maestrului Boianciuc au fost apreciate de reputatul David Fiodorovici Oistrah, cunoscut în lumea muzicală ca unul din cei mai mari violoniști ai secolului XX.
În anul 1992 este înființată o altă fabrică de instrumente muzicale, Gliga Instrumente Muzicale S.A. ce a dus renumele orașului Reghin peste hotare, iar ca o confirmare a valorii instrumentelor muzicale create aici marele violonist Yehudi Me nuhin a concertat și pe o vioară marca Gliga.
În prezent pe lângă cele două fabrici de viori din Reghin, numeroși lutieri, în ateliere lor, duc mai departe tradiția fabricării viorilor, tradiție și artă care contribuie în continuare la renumele Reghinului de «orașul viorilor» sau «noua Cremonă».