Bândilă Virgil SC GYL SRL

VIORI: S-a născut în satul Filpişul Mic, judeţul Mureş, în 1961. După câţiva ani s-a mutat cu părinţii în Breaza, unde a început să cocheteze cu ideea de a lucra în lemn. A intrat la Liceul Industrial nr. 1 din Reghin, dar a absolvit şcoala profesională la Liceul Forestier din Tîrgu-Mureş, în 1980.

Ca orice absolvent de la vremea aceea, a fost repartizat la o întreprindere, iar soarta a făcut să primească repartiţie la IPL Reghin, unde s-a familiarizat cu lemnul, până în 1991, după care a plecat la SC Vivarius, împreună cu mai mulţi colegi. Problemele de sănătate şi sfatul medicului l-au făcut să renunţe: muncea în mediul toxic, la vopsitorie, şi a fost nevoit să părăsească fabrica, în1997. Aşa că şi-a luat inima în dinţi şi a început o afacere de familie, care între timp s-a transformat într-o mică făbricuţă, cu 7 angajaţi.

Îşi aminteşte şi acum de primul instrument: „Am început cu o vioară de 4/4, vindeam instrumentele la magazinul Muzica din Bucureşti. Cineva mi-a recomandat acest magazin, m-am dus acolo, am discutat cu patronul şi a zis: „hai să vedem dacă se vinde!”. S-a vândut, am mai dus instrumente, până la un moment dat când nu a mai mers”.

În primii ani de activitate pe cont propriu repara instrumentele de la filarmonici, iar unii angajaţi de acolo îşi comandau instrumente noi. Acum, „cred că se descurcă lumea mai greu cu banii, cred că filarmonicile nu mai au fonduri alocate pentru instrumente, doar pentru reparaţii. Poate ar trebui şi mai multă cultură la noi în ţară”.

Cu timpul, i s-au cerut şi instrumente mari, violoncele şi contrabaşi, şi a trebuit să îşi caute noi colaboratori, moment în care s-a lovit de încă o problemă: „Muncitori calificaţi nu am găsit, am luat băieţi din localitate şi i-am învăţat, iar acum lucrează destul de bine. Am avut şi angajaţi care au plecat în străinătate, au venit înapoi, dar nu mai aveam nevoie”.

Peste 90% din instrumentele sale se vând în străinătate, în Italia, Germania, Olanda, pieţe pe care a reuşit să intre prin alte persoane care i-au recomandat munca. În străinătate, însă, instrumentele muzicale sunt mult mai apreciate: „Eu cred că în Germania se vând foarte multe instrumente la şcolile de muzică, începând de la vioară de ¼, până la contrabaşi mici pentru copii, cred că sunt mai avansaţi şi sunt mai multe şcoli de acest gen, chiar şi în localităţi mai mici, nu numai în oraş, cum e la noi”.

Care ar fi soluţia? „La noi în primul rând ar fi bine să se poată vinde instrumentele, ar trebui poate mai multă educaţie, mai multă cultură, începând cu copiii. Din partea statului, momentan nu văd ce ajutor ar putea veni. Ar fi bine dacă s-ar putea să nu se vândă lemnul semifabricat din ţară, să rămână aici, să plece la export într-o formă finită”.

Acum, Ioan Bucur îşi iniţiază băiatul în tainele lutieriei, pentru ca afacerea să rămână în familie, mai ales că meseria este de viitor: „E o meserie frumoasă şi destul de relaxantă, şi, fiind mai multe faze, nu te plictiseşti. Deocamdată nu e riscul ca meseria să dispară, în Reghin foarte mulţi construiesc instrumente muzicale, sunt multe ateliere pe lângă firmele mari, dar ar fi bine tinerii din zonă să înveţe meseria asta”.